Toate din nebunie

Când cerul strănută – te împrăștie . Și stai neclintit – exact ca la școală, cu mâinile la spate și privirea în față – pierdută. Îți mai cade din când în când capul pe spate , iar lacrimile sunt aruncate jos de durere. Ce asociere ! Te gândești acolo. Ea te așteaptă. Tu, tu ai uitat … Mai mult Toate din nebunie

Sunt obosită .   .  . Ai spus că ești obosită . . Da. Sunt obosită.   Doar că . . Mintea îmi spune să mă afund într-un somn adânc, dar picioarele m-au adus aici.

Privirea lui

E noapte. Te mai sărută pe frunte încă odată, iar apoi pleacă. E noapte. Închide fereastra de lângă usă, întoarce capul și se mai uită pentru ultima dată. Pleacă. Și florile astea parcă își aduc cu privirea lui din noaptea aceea. O imagine pictată impecabil cu nuanțe apropiate de culoarea ochilor lui. O culoare răvășitoare … Mai mult Privirea lui

 Într-o zi .. O să ne dorim să se termine.

În curând

 Aș fi vrut ca vântul să îmi sufle la ureche liniște, azi.  Să o ascult până m-ar fi cuprins , iar apoi să mă scufund în ea. Aerul cald să îmi mângâie pielea  .. și poate o îmbrățișare.  Mă gândesc uneori – de ce atunci când cerul ne lovește puternic cu ploi reci, vântul ne … Mai mult În curând

O singură privire

  Ea : Privitul stelelor îmi provoacă teamă. Ani la rândul le-am ocolit, dar aici cerul e un devărat magnet.     El :  .. nu se vede unde începe marea și unde se termină orizontul. Te face să te simți neajutorat.